Africa de Sud iunie 14, 2010
Posted by nomotetul in Opinii....trackback
Marturisesc ca am venit cu teama in Africa de Sud. Maturisesc ca am avut multe momente in care am pus in balanta experienta pe care o incerci doar la o Cupa Mondiala cu problemele legate de securitate pe care toata presa le-a semnalat inca din momentul in care Africa de Sud a fost desemnata tara organizatoare. Pina la urma am zis fie ce-o fi, n-a fi dracul atit de negru pe continentul african, m-am suit in avion si top la Johanesburg. Primul soc : iesirea din aeroport. O galagie infernala, asta si pentru ca am dat peste un grup de fani ai Ghanei care nu stiu de unde se inarmasera deja cu vreo 6 vuvuzele cu care au reusit sa doboare recordul la decibeli stabilit de defunctul Concorde. A venit apoi a doua surpriza, hotelul. N-am fost eu globetrotter cu TVR-ul dar am umblat ceva si inca n-am stat intr-o camera care sa dea direct intr-o curte interioara iar intimitatea sa ti-o protejezi printr-o perdea iar securitatea sa iti fie oferita de gratii la ferestre si usa. Am senzatia citeodata ca stau la Alcatraz, norocul meu ca sint propriul meu temnicer. Nu stiu cum este in celelalte orase ale campionatului mondial insa in Rustenburg, nimeni nu locuieste in centrul orasului si cele mai multe hoteluri sint in suburbii. De altfel “hotelul” meu, de fapt o casa de oaspeti condusa de 2 doamne in virsta, este la doar 2 kilometri de o rezervatie, pe linga care am trecut si pare-mi-se, ca de la distanta am vazut si niste maimute intr-un copac. Tebogo Nare, un sudafrican simpatic, pasionat insa doar de rugby, si care ma ajuta cu drumurile prin Rustenburg si Pretoria vrea cu tot dinadinsul sa ma duca intr-una din zilele libere sa hranesc niste lei prin rezervatie. Pina atunci insa ma multumesc cu rezervatia din curtea hotelului. In a treia zi de pilba am urmarit fascinat 3 sopirle care se certau ( motivul nu l-am prins ) si care m-au ignorat cu desavirsire pina cind mi-am aprins o tigare. Iar acum despre mondial si despre meciuri. Sint un pic dezamagit de teama pe care o ghicesc in jocul multor echipe cu staif. Ma uitam la englezii mei, sint fan Anglia. E inadmisibil sa nu bati Statele Unite, ba mai mult sa si tremuri ca poate te incalta americanii in repriza a doua. A fost de altfel si meciul care m-a pus la pamint fizic. Cu 30,000 de vuvuzele in urechi, de nu mai imi auzeam vocea, am strigat pina am ragusit. A doua zi a trebuit sa trag serios de mine la Serbia- Ghana ca altfel ar fi trebuit sa comentez in soapta ! Ah si inca ceva. Am dat azi o fuga pina la singurul magazin(de fapt o benzinarie) aflat prin preajma la o distanta normala pentru cineva care merge pe jos ( pe niste strazi fara trotuare!) In drum am trecut pe linga o baza sportiva a unui liceu. 2 terenuri de rugby, unul cu tribune si nocturna, si vreo 60 de pusti de 14-18 ani, toti albi, care se pregateau de zor. La cum au miscat pe trei sferturi, cred ca bateau Stejarii la cel putin 30 de puncte diferenta. In rest, o concluzie si un sfat : Africa e fascinanta, diferita de orice ati experimentat pina acum, am vazut oameni in toata firea mergind si cintind pe strada, am vazut o tara care, pe alocuri, pare inca neatinsa sau murdarita de civilizatie. Daca va organizati pina in cel mai mic detaliu traseul, daca aveti parte de un ghid local ( daca si arata ca un tip din trupele speciale, cu atit mai bine !!!) trebuie sa veniti aici! KE NAKO!!!
Bine ai revenit !
Ar trebui sa-ti faci o obisnuita din a tasta cateva ganduri pe blog… sigur sunt persoane interesate si de ceea ce gandesti, satule de ironiile si criticile aduse comentatorilor TVR…
Experimenteaza cat mai multe in Africa si impartaseste-ne si noua impresiile tale
Bine ai revenit !
Ar trebui sa-ti faci o obisnuita din a tasta cateva ganduri pe blog… sigur sunt persoane interesate si de ceea ce gandesti, satule de ironiile si criticile aduse comentatorilor TVR…
Experimenteaza cat mai multe in Africa si impartaseste-ne si noua impresiile tale .